Constanța - ne așteaptă o vară a extremelor. "Vom avea temperaturi foarte ridicate, urmate de ploi abundente"

8300
1

Articole de la același autor

Minivacanța de 1 Mai s-a în-cheiat, dar mulți dintre noi am rămas încă cu gândul la mare, la soare, la plajă. Deși suntem de-abia la începutul lunii mai, vara pare mai aproape ca niciodată. Există însă și voci care spun că nu vom avea vară deloc, că vor fi ploi și frig.

Acești așa-ziși specialiști au lansat în spațiul public o teorie potrivit căreia anul 2017 ar putea fi "un an fără vară", așa cum a fost în 1816, după erupția vulcanului Tambora. Practic, aceștia spun că, din cauza erupției respective, a apărut fenomenul de iarnă vulcanică. Mai mult decât atât, cumulat cu un minim istoric al activității solare, anul respectiv a fost semnalat ca fiind unul fără vară. Acum, pe internet, circulă o teorie potrivit căreia acest fenomen se va repeta anul acesta.

Părerile acestora sunt însă contrazise de specialiștii Agenției Naționale de Meteorologie, care consideră că, nu numai că vom avea o vară frumoasă, dar va fi chiar secetă și vom avea parte de temperaturi extreme, caniculare. "Nu este adevărat acest scenariu și de fiecare dată când a fost un asemenea scenariu, de exemplu în 2010, când meteorologi polonezi au spus că va fi cea mai grea iarnă din ultimii 1000 de ani, nu s-a adeverit. Întotdeauna când apar asemenea zvonuri sunt puncte de vedere ale unor meteorologi, nu ale unor servicii meteorologice, deci nu oficiale", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al Centrului de Meteorologie Dobrogea, Marius Coțofan.

Veri din ce în ce mai calde

Potrivit acestuia, începând cu 1998 și până în prezent au fost 19 ani de abateri termice pozitive față de media climatologică anuală. Adică a fost mai cald decât normal.

"Deci este o tendință clară de creștere a temperaturilor. Conform prognozei Centrului European de Meteorologie pe trei luni, în afară de mai, când vor fi temperaturi normale, iunie și iulie apar cu temperaturi peste medie. De altfel, ultimii cinci ani apar chiar cu abateri de peste 1,5 grade. În mod clar, ne așteaptă veri mai calde, cu abateri de 2,5 chiar 3 grade, față de mediile climatologice. Iar acest lucru va accentua și deficitul de apă din sol", a mai spus directorul Cen-trului Meteorologic.

Mai mult decât atât, specialistul susține că "este imposibil de făcut o predicție de climă pentru o perioadă așa de mare, cu patru, cinci luni înainte". Centrul European a anunțat că, cu excepția lunii mai, în care vom avea temperaturi și precipitații apropiate de normă, începând cu luna iunie, vom avea temperaturi aproape sau mai ridicate, dar în ambele luni va fi deficit mare de precipitații pe arii extinse, ceea ce coincide cu datele de instalare de secetă pedologică în Dobrogea.

Temperaturi extreme

"Chiar dacă pentru luna mai se spune că vom avea precipații apropiate de normă, până în 50 de litri, avem experiența lui 2012, când, chiar dacă luna mai a fost mai ploioasă, a urmat o vară foarte secetoasă. Și acest semnal se menține. Analizele ne arată că urmează o perioadă secetoasă. Vor fi perioade cu temperaturi caniculare, la fel cum vor fi perioade sau zile cu averse și precitații foarte bogate, urmate de perioade de secetă. Practic, vom avea extreme: valori termice foarte ridicate și ploi abundente. Deși, astfel, se va ajunge la cantitatea de precipitații a mediei perioadei respective, solul nu are capacitatea să absoarbă atât de multă apă și se va pierde prin evaporizare, contribuind la fenomenul de secetă", a completat Marius Coțofan.

Comentează știrea

Ionut
2 mai 2017
Tasnitoare

Apropo de imaginea cu tasnitoarea. Ati mai vazut asa ceva functional in Constanta lui fagadau? Cel putin prin zona frecventata de mine nu mai e niciuna functionala. Plec de acasa de la ICIL, pe jos pana la Dacia la locul de munca. Stiu, pot lua 100 / maxi-taxi, dar din cand in cand nu strica si putina miscare. Daca te razbesti setea pe drum trebuie sa dai banii pe apa plata, asta in conditiile sunt tasnitoare (nefunctionale) la Casa de Cultura (chiar 2 in parc, ambele pe butuci),, Trocadero si Dacia. Nu inteleg de ce mai sunt tinute de decor. Ar trebui scoase, macar stie lumea o treaba, nu se bucura cand le vede ca se poate racori putin peste 1-2 luni cand vine vara.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6126 secunde